De ce am plecat – Motivele pentru care românii au părăsit țara

„De ce am plecat” este o campanie a Gazetei Bucureștilor prin care încercăm să aflăm de la cei care au părăsit România care au fost motivele care i-au determinat să ia această decizie. Ne-au interesat doar motivele sociale care i-au făcut să-și ia lumea în cap și să lase în urmă prieteni, familie, iubiri. Prin acest demers schițăm câteva dintre motivele care au făcut ca România să fie țara cu cea mai mare emigrație după Siria, un stat aflat totuși în război.

„Care sunt motivele sociale care te-au determinat să pleci din România? Crezi că aceste motive mai există?”, au fost întrebările pe care le-am adresat unora dintre românii din diaspora.

Unii au răspuns succint și acele texte vor fi grupate într-un material separat. Alții au ales să răspundă pe larg. Aceste texte se vor regăsi integral în Gazeta Bucureștilor. Dacă mai există români care doresc să ne răspundă la aceste întrebări îi așteptăm cu drag să se alăture demersului nostru. Mulțumim!

Materialul de azi, cu care am ales să deschidem campania vine din Suedia de la Lia Stoica.

Lia Stoica: Nimeni nu își asumă „sistemul”

Mă ocupam de vreo doi ani de tot felul de campanii de ajutorare a copiilor sărmani, bolnavi. Adunam haine, alimente, jucării, bani de la oameni (aveam blog și un site de campanie) și le duceam unde era nevoie. Am întâlnit mulți oameni darnici, dar cel puțin la fel de mulți au fost cei care râdeau, ironizau sau criticau acțiunile astea. „Oricum nu se schimbă nimic/te plictisești de faci din astea?/pe mine nu m-a ajutat nimeni, eu de ce să dau unora cu mâna întinsă, mai bine arunc hainele la gunoi”.

Se adunaseră mai multe în scurt timp. Trăiam în București, mă loveam de problemele de zi cu zi (nebunia din trafic, gunoaie aruncate aiurea, rahați de câine pe trotuare) dar ce mă înfuria era reacția oamenilor, a cunoscuților: toti înjurau aceleași probleme, dar în trafic se băgau și ei aiurea, tăiau fața, forțau un roșu, dădeau șpagă polițaiului să nu le dea amenda mare, nu adunau rahatul câinelui că ”ce, eu sunt prost să curaț când alții nu o fac?”.

Fară să fi citit cărți motivaționale, eu chiar credeam că schimbarea începe de la fiecare, refuzam să dau șpăgi, îmi plăteam dările la timp, umblam cu hartiuțe, mucuri de țigară și cotoare de măr în buzunar până găseam un coș de gunoi, zâmbeam și vorbeam politicos cu funcționarele de la poștă, de la Taxe și impozite, care erau atât de surprinse că zâmbeau și ele și nu mai lătrau la mine peste tejghea. Dar în jurul meu erau atâtea mutre acrite și posomorâte, atâta silă și lehamite, că pur și simplu nu mă mai regăseam, parcă eram o nebună care înota împotriva curentului.

În perioada alegerilor la prezidențiale din 2009 am dat de atâta isterie, ură, agresivitate – și nu vorbesc de emisiuni tv cu ”misiune”, ci de oameni ca mine, în discuții la cârciumă, pe facebook-ul care începuse să ia avant, pe bloguri – că am simțit că nu mai pot.

Scriam în decembrie 2009: ”Am ajuns la situația ciudată ca nu ai mei, care își doresc de mult să mă vadă plecată într-un loc mai bun, nici situația politica de rahat pe zi ce trece mai împuțita, ci ura și exaltarea oamenilor faini să mă facă să decid: da, în maxim un an, sting lumina”. În 18 octombrie 2010 le sărutam mâinile părinților și plecam cu o valiza și un rucsac spre Stockholm.

Cum se vede România după 7 ani? Mai ruptă în bucăți ca niciodată, abuzată. În politic s-a ajuns la un nivel imposibil de pus în vorbe de mârlănie, incompetență și batjocură la adresa cetățenilor. Pur și simplu nu reușesc să povestesc suedezilor despre diverse OG-uri, declarații publice, măsuri politico-economice din România pentru ca nu au cum să înțeleagă, creierul lor nu ar putea concepe astfel de aberații monstruoase.

Oamenii sunt împărțiti între cei care înghit pe nemestecate orice manipulare grosolană și urlă isterizați că Soros, străinii răi, reptilienii și marțienii vor răul românilor, cei care încă mai vor să lupte să facă ceva, să schimbe ceva pentru copiii lor și cei care își fac bagajele să plece în lumea largă. Nu mai e lehamitea din 2009, dar parcă s-au acutizat agresivitatea și ura. S-au reșapat mesaje naționaliste și xenofobe pe care le credeam lăsate undeva în spate, în istorie.

Și mai e ”cealaltă Românie”, oamenii aia deloc puțini care sunt amințiți doar în masă când e vorba de agricultura de subzistență, de înjurat asistații social, de găsit vinovați pentru că ”sunt aștia la putere, i-au votat aia pe un litru de ulei și o pungă de zahăr”. Copiii ”celeilalte Romanii” care se vad doar în statisticile despre abandon școlar, copiii crescuți de câte un unchi sau bunici, ai celor plecați în lumea largă, ei unde sunt în societatea românească?

Am fost astă vară în București, l-am găsit mai căzut și mai înghesuit ca niciodată. ”Atentie, cade tencuiala!” ar trebui sa fie logo-ul, fără concursuri pe mulți bani. Alimentele scumpe și de calitate îndoielnică. Traficul haotic cam la fel ca acum 7 ani.

Mi-aș dori să nu vorbesc doar negativ, deși recunosc că mă doare și înspăimantă ce se întamplă în România. Ma bucur enorm să vad oameni care au început să ridice capul, să iasă din patrațica personală, să reînvețe că e dreptul lor de cetățeni să fie informați, consultați, să li se audă vocea, să protesteze, să iasa în stradă. Cred în importanța protestului și că mulți oameni adunați în aceeași voce sunt puternici și pot schimba istoria.

Până de curând spuneam că cei care pleacă din țară în necunoscut nu sunt nici eroi, nici trădatori de neam, așa cum nici cei care rămân nu sunt proști sau eroi. Nu mi-am schimbat parerea, mai putin ultima parte: cei care nu au plecat și luptă cu absurdul și abuzul de sus zi de zi, cei care ies în stradă în frig și nu mai vor să plece capul sunt eroii mei. Oameni din medii diferite, de toate vârstele, uniți de un țel comun: a nu mai permite să fie scuipați în față de niște jigodii care se cred invincibile. Asta mi se pare tare frumos.

Din pacate, închei într-o notă mai puțin pozitivă. La nivel general nu se vor schimba în bine lucrurile în România până când românii nu vor scapa de cel mai mare păcat al lor: orgoliul individual extrem de găunos.

Toată lumea înjură sistemul (de învățământ, sănătate, politic, administrativ, presă) până se ajunge la sistemul din care fiecare face parte, într-un fel sau altul. Atunci se activează orgoliul ăla individual: ”cum vă permiteți să înjurați sistemul de învățământ când eu sunt un profesor cinstit și îmi fac cum trebuie treaba? Cine sunteți voi să blamați sistemul medical când eu sunt un medic bun care munceste 18 ore pe salariu de nimic? ”. Nimeni nu își asumă ”sistemul”, dar toți se simt atacați personal când le e criticat sistemul. Toti ceilalți sunt vinovați, mai putin eu.

Și ca să nu se supere prea tare cititorii pe mine că generalizez, mă ridic în picioare și spun cu voce tare: sunt româncă, am un orgoliu uriaș, multă vreme m-am simțit cea mai grozavă și cel mai ușor mi-a fost să mă victimizez. Lupt cu mine să învaț să-l ascult mai mult pe ala din fața mea care are o părere diferită în loc să îi sar direct în beregată, învaț să mă autoevaluez cu bune și cu mai puțin bune (să recunosc cu voce tare că am greșit a fost o mare eliberare), am înteles că sunt participant activ în tot felul de sisteme (familie, loc de muncă, cartierul în care locuiesc, societatea în care trăiesc) și nu pot să vorbesc despre cât de funcțional sau nefuncțional e sistemul fără să îmi asum rolul meu în el.

Ce am învățat în 7 ani de când am plecat din România? Că nu e cazul de vreo mare mândrie că m-am născut româncă, așa cum ar fi aberant să mă rușinez că m-am născut româncă. Singurele chestii de care mă pot mândri sau rușina sunt cele făcute de mine, omul Lia.

Nu de alta, dar având acum două naționalități în pașapoarte, m-aș încurca în mândrii și rușini naționale (glumă, da?).

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION

Comments

  • cristi 5 decembrie 2017 at 22:16

    Lia, mai usor cu delicatetea pe scari. La un moment dat, o doamna si-a dat cu parerea pe pagina ei despre imigrantii din Suedia, in contextul atentatului de anul asta. I-a numit cam neinspirat ” afumati” sau ceva asemanator. A zis-o pe pagina ei inchisa publicului. Dupa ce ai sictirit-o in cel mai neaos mod, ai linsat-o pe pagina ta, unde femeia a fost facuta in toate felurile, doar pentru acea exprimare. Ar fi decent sa nu mai vorbesti despre agresivitatea la romani, badaranie, spirit revendicativ si intoleranta, atita timp cit pe tine nici Suedia nu te-a cizelat deloc. Ar mai fi si postarile unde te luai de o colega de serviciu, dar nu mai dezvolt.

    Reply