Traian Băsescu: „încercarea disperată a liberalilor și a USR de a confisca aceste proteste nu este în regulă”

Președintele PMP, senatorul Traian Băsescu atrage atenția că prezența politicienilor la proteste politizează mișcările de stradă spontane și poate genera ripostă politică iar prezența unor liberali și a unor membri USR afectează credibilitatea protestatarilor. Reacția lui Traian Băsescu vine după ce liderii PNL, USR și Platforma România 100 au participat la protestele din Piața Victoriei.

„Însă nu are ce căuta președintele, cum eu cred că încercarea disperată a liberalilor și a USR-ului de a confisca aceste proteste nu este în regulă. Pentru că până la urmă le politizează și permit, generează ripostă politică de data asta, afectând credibilitatea protestatarilor care vin de bunăvoie, din partea PSD-ului și a ALDE. Asta fac”, a declarat Traian Băsescu, fost președinte al României.

Traian Băsescu a declarat la România TV că o mișcare de stradă trebuie lăsată liberă și că oamenii politici nu au ce căuta la un miting neautorizat.

„Eu n-am n-am să încerc niciodată să confisc o mișcare de stradă, ea trebuie lăsată liberă și este neacuzabilă atâta timp cât nu este condusă politic. Ce au făcut începând de ieri după părerea mea este o mișcare greșită, au sărbătorit lansarea unui nou lider al opoziției, a domnului Cioloș, într-o mare manifestare. Asta-i imaginea pentru mine și PSD-ul îi va sancționa pentru asta. Este o greșeală. Mișcările spontane trebuie lăsate spontane. Atâta timp cât sunt acolo oameni politici, întrebarea este cum vă permiteți voi, oameni politici, să mergeți la o manifestare fără autorizație? Unor oameni liberi le mai treci cu vederea faptul că spontan, după ce au venit de la serviciu, au servit masa cu copilul, îl iau de mână și ‘hai, mamă, în Piața Victoriei, să vezi democrație’. Dar ce caută oameni politici la un miting neautorizat, cât de jos trebuie să coboare un om politic să facă lucrul acesta?”, a mai spus Traian Băsescu.

Traian Băsescu despre Legile Justiției

Președintele PMP, Traian Băsescu, a catalogat drept „ridicol” faptul că USR și PNL au depus amendamente la legile justiției, dar nu sunt de acord cu legile în cauză.

„Când cineva are o majoritate (…) aici eu i-aș atenționa că trebuie să înțeleagă și un anume joc tactic. Spre exemplu, trebuie să fii foarte ridicol să ai 47 de amendamente aprobate la statutul judecătorilor și procurorilor și pe urmă să spui că nu ești de acord cu legea. USR are 47 amendamente aprobate, PNL are nouă amendamente aprobate. Cât de lipsit de fler politic să fii, știind care-i ținta PSD, să nu-i lași singuri împreună cu ALDE în comisie și să te duci și mai pui și amendamente? Și ăștia, sigur, vulpoi bătrâni, au spus ‘da, da, chiar le aprobăm’. Deci, cât de naiv să fii? Singura soluție în care opoziția câștiga era dacă (…) niciun parlamentar din opoziție să nu fi fost în comisie”, a afirmat Traian Băsescu.

Întrebat de ce PMP nu a participat la întâlnirea de duminică între lideri PNL, USR și fostul premier Dacian Cioloș, Băsescu a spus că el nu ar fi mers. „Nici nu ne-a chemat cineva. Sigur că nu m-aș fi dus lângă Cioloș și Sică Mandolină, dar îl trimiteam pe Tomac (…). Dacă ar fi dat un telefon, vă asigur că ori Tomac ori Vali Steriu erau acolo”, a mai declarat Băsescu.

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close