Alegeri prezidențiale 2019. Călin Popescu Tăriceanu, candidatul ALDE la prezidențiale

Călin Popescu Tăriceanu va fi candidatul ALDE la alegerile prezidențiale din 2019. Prima propunere în acest sens a fost făcută de ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, la Ploiești. La scurt timp, mesajul transmis de Gavrilescu a fost preluat de europarlamentarul Norica Nicolai care a spus că anul 2019 trebuie să fie anul în care ALDE va da „primul președinte român și liberal”. În urma acestor declarații se pare că alianța PSD – ALDE nu va avea un candidat comun la președinția României.

Numele lui Călin Popescu Tăriceanu stă pe buzele membrilor ALDE, care susțin la unison că acesta ar trebui să fie candidatul partidului pentru alegerile prezidențiale din 2019. Vicepremierul României și vicepreședinte la ALDE, Grațiela Gavrilescu, a spus că cel mai potrivit candidat la alegerile prezidenţiale din 2019 este Călin Popescu-Tăriceanu, care a demonstrat prin activitatea sa că poate să-i reprezinte pe români.

Grațiela Gavrilescu a spus că alegerile europarlamentare din 2019 vor fi alegerile de bază ale partidului. „Astfel la sfârşitul anului 2019 să avem curajul şi să avem tăria să ne prezentăm în faţa poporului şi să spunem aşa: Călin Popescu-Tăriceanu şi-a păstrat verticalitatea, şi-a păstrat ideologia liberală, a demonstrat pe tot parcursul lui politic că poate să reprezinte poporul român, să-i reprezinte pe români şi în cinstea celor 100 de ani de centenar, să ne merităm un altfel de preşedinte, un preşedinte cu gândul la români”, a spus Grațiela Gavrilescu.

Mesajul a fost preluat de europarlamentarul Norica Nicolai, care a spus că 2019 trebuie să fie anul în care ALDE va da „primul preşedinte român şi liberal”.

„Cred că anul viitor va fi anul ALDE, anul singurului partid liberal care crede în valori, care le continuă în istorie (…). 2019 sper să fie anul primului preşedinte liberal autentic, şi român, şi liberal. E nevoie să gândim la viitor”, a spus Norica Nicolai.

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost rezervat în declarații privind o posibilă candidatură la alegerile prezidențiale din 2019. El a spus că se consulta cu colegii de partid și împreună vor lua „o decizie bună” privind o eventuală candidatură a sa la alegerile prezidențiale. „Colegii mei îşi pun problema pe care sigur că o să mi-o pun şi eu la un moment dat – ce vom face în 2019 la alegerile europarlamentare şi la alegerile prezidenţiale. Până atunci mai curge multă apă pe Prahova şi sigur că o să găsim răspunsul potrivit. O să mă consult împreună cu ei, o să ne consultăm şi sunt convins că o să luăm o decizie bună care să fie, în primul rând, în avantajul mişcării liberale şi al celor care cred că este nevoie de o reprezentare liberală în România”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, într-o conferință de presă.

PARTIDUL ALDE

Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE) este un partid politic din România, reprezentat în Parlamentul României, înființat prin fuziunea Partidului Liberal Reformator cu Partidul Conservator în data de 19 iunie 2015. ALDE este condus de Călin Popescu Tăriceanu, fost premier al României.

ALDE în sondaje

Conform ultimelor sondaje, ALDE înregistrează o ușoară creștere în topul preferințelor românilor. Sociologul Marius Pieleanu, un apropiat al alianței de guvernământ, consideră că 15% dintre români ar vota ALDE. Într-un alt studiu, IMAS, ALDE ar obține 10,6%. Un alt sondaj al Sociopol arată că doar 5% dintre români ar vota ALDE.

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close