Vaccinarea antigripală începe când trebuia să se termine

Deşi ar fi trebui ca la această dată campania gratuită de vaccinare antigripală să se fi încheiat, Ministerul Sănătății abia acum a semnat contractul pentru achiziționarea unui milion de doze de vaccin gripal necesare pentru continuarea campaniei de imunizare a populaţiei.

Până în prezent, în cadrul campaniei din acest sezon epidemic, au fost distribuite la nivel naţional doar 19.000 de doze de vaccin, în multe judeţe medicii de familie având la dispoziţie câteva doze. Contra cost, vaccinul se poate cumpăra din farmacii cu aproape 60 de lei.

Într-un comunicat de presă, Ministerul Sănătății anunţă că a transmis către furnizorul de vaccin antigripal cantitățile de doze repartizate fiecărei direcții de sănătate publică, iar de săptămâna viitoare furnizorul va începe livrarea în teritoriu. Direcțiile de sănătate publică vor primi cantitățile de vaccin solicitate. Pentru a evita în viitor situațiile de întârziere în aprovizionarea cu vaccin antigripal,  Ministerul Sănătății a  încheiat, pentru prima oară, un acord –cadru pentru achiziția vaccinului antigripal pentru o perioadă de doi ani. De altfel, Ministerul Sănătății incheie acorduri- cadru  pentru toate tipurile de  vaccin.

Cine trebuie să se vaccineze

Orgenizaţia Mondială a Sănătăţii şi Centrul European de Control al Bolilor recomandă vaccinarea persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoane cu vârsta peste 65 de ani, una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoane cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, dar şi femeile gravide.

Nici un caz de gripă, deocamdată

Conform ultimelor date furnizate de către Institutul Național de Sănătate Publică, pe teritoriul României nu s-au înregistrat cazuri confirmate de gripă, morbiditatea prin infecții respiratorii acute încadrându-se în intervalul așteptat pentru această perioadă. Ultima monitorizare INSP arată că, La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinic, IACRS și pneumonii) a fost de 79.895, cu 8.3% mai mică comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (87.162) și cu 0.04% mai mare față de cel înregistrat în săptămâna precedentă (76.545). Statisticile medicale relevă că, anual, se pot îmbolnăvi de gripă între 5 şi 15% dintre adulţi şi 15-42% dintre copii, iar cel mai eficient mod de a preveni îmbolnăvirea şi complicaţiile bolii este imunizarea cu vaccinul antigripal.

Cum poate fi prevenită şi tratată gripa

Medicii atrag atenţia că, spre deosebire de celelalte viroze respiratorii, gripa este însoţită de febră ridi­cată chiar de la debutul bolii, împreună cu starea de rău general – frisoane, dureri de cap, dureri musculare, greaţă, ameţeli, strănut, tuse şi/dureri în gât. Transmiterea bolii se face pe cale respiratorie, virusul gripal fiind pre­zent în secreţiile eliminate prin strănut şi tuse. De asemenea, şi saliva conţine virus gripal, boala putând fi transmisă şi prin contact direct cu bolnavul: de la strângerile de mână până la atingerea unor obiecte contaminate. Bolnavii de gripă sunt contagioşi de la 2 la 7 zile de la debutul simptomelor.

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei ca, în această perioadă cu fluctuaţii frecvente de temperatură, să asculte sfatul medicilor, să respecte regu­lile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor. Măsurile de igienă personală, precum spălarea cu apă şi săpun a mâinilor,  folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii şi în special prin gripă. Respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bogată în proteine, legume şi fructe, odihnă şi mişcare (mers pe jos, cu bicicleta, patinaj, sporturi diverse) – este esenţială pentru menţinerea unui corp sănătos. De asemenea, persoanele vârstnice, în special cele cu afecțiuni cronice cardiace și respiratorii, este bine să evite deplasările și frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele îmbolnăvirii sau ale apariţiei complicaţiilor afecţiunilor existente.

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION