Ry Cooder, blues rock & more

vă povestesc: în orășelul în care stau deocamdată în U.K., în afară de cârciumioare – Pub-uri scuzațiîn care vinerea și sâmbătă cânta trupe pe bune, de alea cu tobe și chităriPulp și Blur, rareori mai cânta și un Killers, mai există o rețea de magazine, numită pe aici, generic La polonezi”.

Cam cum erau magazinele de cartier prin Bucureștii anilor ‘90.

Chestia cu magazinele astea e că, deși le zice La polonezi’ patronii sunț arabi, cel puțin actualii.

Cum e construit bussinesul: au chestii de mâncare din toată Europa de Est. Dar cine le aprovizează cred că știe foarte bine zona.

Pentru români se găsește telemea, pentru unguri tot felul de chestii cu paprika în denumire, și tot așa. Să vedeți cum își rezolvă românul nostalgiile: găsește Eugenia, da… și pufuleți!

Poate ați ghicit deja unde bat: omul care gândește aprovizionarea mizează puternic pe nostalgie.

De altfel pe asta pedalează și o strălucită teorie a mea referitoare la revenirea vinilului. Majoritatea celor care fac colecție de așa ceva au în general și chestii vechi.

Sau multe chestii vechi…știți partitura: eiii, pe vremea mea se cânta nu glumă… Și nostalgia – zic eu – ne-a făcut să ne trezi din visul urat” al mp3-ului.

Tot pe nostalgie se bazează și știrea despre reeditarea unui album Captain Beefheart.

Mda, probabil nume necunoscut pentru mulți dar așa revenim la Ry Cooder, că despre el trebuia să facem vorbire.

Parcursul muzicianului a oscilat tot timpul între blues și căutări în alte zone ale muzicii.

Se remarcă de foarte tânăr cântând cu Taj Mahal și cu Captain Beefheart prin anii ‘60, scrie însă și soundtrack-uri:

Crossroads e doar mai cunoscut. Are timp să fie personaj central în lansarea Buena Vista Social – despre care am povestit în episodul trecut – dar și să cânte, magistral cu altă mare personlitate: Ali Farka Toure:

 

Lista e însă plină de nume mari: colaborarea sa cu Randy Newman, Rolling Stones sau Eric Clapton a adus albumelor lor ceva din felul frust și emotionant în care cântă Cooder.

Exista chiar și un episod – nu știu cât e legendă, cât e adevărîn care Bob Dylan apare acasă la Ry Cooder și îl roagă să-l învețe să cânte la chitara în stilul bluesmanului Sleepy John Estes .

Așa sună o colaborare Ry Cooder, Mick Jagger și Steve Winwood…

Revenim la filme: pentru cinefili… soundtrackul de la Paris, Texas – Wim Wenders – e scris de Ry Cooder.

Și o putem ține așa ore întregi.

Omul are o curiozitate de explorator galactic, nu știi niciodată din ce direcție o să atace muzical data viitoare.

Are chiar și un dublu album – un fel de antologie a carierei – care se cheamă “The UFO Has Landed’’ – parcă din 2008 – care cuprinde numai track-uri din munca sa solo.

Ei, dacă v-am făcut curioși măcar pentru 10 minute pentru ”bottleneck blues”-ul lui Ry Cooder sau măcar v-am reamintit de Buena Vista înseamnă că am făcut treabă bună.

Și să nu uit cel mai nou album al lui Cooder, The Prodigal Son va fi lansat luna viitoare.

Comentarii

comentarii

Previous article

Ry Cooder și Buena Vista

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close