Cireșe turcești, pline de pesticid

Cireșe turcești sunt pline de pesticid. Inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au retras deja de pe piaţă peste 550 de kilograme de cireşe din lotul provenit din Turcia depistat cu depăşirea limitei pentru dimetoat. Întreaga cantitate suspectată este de 1.347 de kilograme, iar acţiunea continuă în întreaga ţară, scrie news.ro.

ANSVSA anunţă, vineri, într-un comunicat de presă, că limita maximă admisă de dimetoat în produse este de 0,02 mg/kg, iar în probele de cireşe provenite din Turcia analizate valorile erau de 0,03 mg/kg.

„După primirea buletinelor de analiză, imediat ANSVSA a demarat o anchetă pentru a verifica dacă mai există cireşe la comercializare din acel lot, pentru a fi retrase şi distruse. Până în prezent, din lotul de cireşe provenit din Turcia, în cantitate de 1.347 de kg, depistat cu depăşirea limitei pentru dimetoat a fost retrasă de inspectorii ANSVSA şi dirijată pentru a fi distrusă, o cantitate de 564 de kg. Acţiunea este în desfăşurare la nivel naţional”, anunţă ANSVSA.

Inspectorii precizează că în fiecare an, în această perioadă, este intensificată acţiunea de monitorizare a reziduurilor de pesticide din fructele şi legumele de sezon.

De exemplu, în perioada 16-27 aprilie, s-au desfăşurat acţiuni de control în 320 de unităţi de depozitare a legumelor şi fructelor provenite din ţări terţe, iar de la începutul anului, până în luna aprilie, au fost verificate la nivelul birourilor vamale judeţene 4.643 de transporturi rutiere de legume şi fructe provenite din ţări terţe.

„Cu ocazia acestor verificări au prelevate 539 de probe din fructe şi legume care au fost supuse analizelor de laborator pentru determinarea reziduurilor de pesticide. La 16 dintre probele analizate au fost depistate depăşiri ale limitelor maxime admise pentru reziduuri de pesticide, la produse precum: dovlecei, rodii, castraveţi, ardei şi tomate”, precizează ANSVSA.

Cireşele provenite din Turcia şi etichetate greşit, prezentat pe Facebook de un cumpărător, au fost retrase definitiv de la vânzare întrucât conţineau peste limita admisă un alt pesticid decât cele înscrise pe etichetă, respectiv dimetoat, care este considerat nociv.

După ce pe Facebook au apărut imagini cu cireşe având o etichetă pe care scrie că „sunt tratate cu imazalil şi thiabendazole, coaja nefiind recomandată pentru consum”, hipermarketul Carrefour, unde erau vândute produsele, a precizat că le-a retras de la vânzare şi că a solicitat explicaţii furnizorului, răspunsul fiind că un operator al firmei care tipăreşte etichetele a folosit un alt şablon de etichete, destinat citricelor.

Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului Bucureşti a declanşat totuşi un control la două puncte de lucru ale comerciantului şi la distribuitorul fructelor.

Verificările la comerciant nu au relevat prezenţa la vânzare a acestor produse, care fuseseră deja scoase din circuitul consumului, motivaţia înscrisă în fişa de retragere a produsului fiind „Neconformitate etichetare”.

Controlul făcut la firma care distribuia fructele a indicat, pe baza documentelor, că cireşele nu sunt tratate cu Imazalil şi Thiabendazole şi că sunt în conformitate cu legislaţia română în vigoare, nefiind modificate genetic. De asemenea, nici documentul furnizat de producătorul turc nu relevă că cireşele ar fi tratate cu vreuna din cele două substanţe, iar certificatul fitosanitar menţionează că fructele nu au fost supuse unui tratament chimic.

A fost aplicată o amendă de 10.000 de lei pentru abaterea privind informarea consumatorilor şi a fost oprită  temporar comercializarea fructelor până la intrarea în legalitate privind asigurarea unei informări corecte şi complete.

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close