Delta Dunării, cel mai tânăr pământ românesc

De la izvorul său din Munţii Pădurea Neagra din Germania, Dunărea îşi încheie lungul drumul de 2.860 km. în Marea Neagră în cel mai spectaculos mod cu putinţă. Între braţele ei, înainte de vârsare, se formează un loc atât de frumos şi unic în lume încât UNESCO l-a desemnat „Rezervaţie a Biosferei”.

Reţeaua de canale, de lacuri, de insule acoperite cu stuf, de păduri şi de dune de nisip conturează un peisaj tropical. Acest cadru de poveste a fost subiect pentru multe documentare realizate de televiziuni din întreaga lume.

„Acest imperiu fluid, cu vegetaţia sa luxuriantă care aminteşte mai degrabă de regiunile ecuatoriale, este unul dintre cele mai impresionante sanctuare de păsări, vizitat de mai mult de 300 de specii, de la pelicani la flamingo. Cele trei braţe ale Dunării găzduiesc suficient peşte cât să păstreze angajaţi 5.000 de pescari”, spuneau jurnaliștii britanici într-un reportaj despre Delta Dunării.

ȘTIAȚI CĂ:

Delta Dunării ocupă unul dintre locurile fruntașe din lume în ceea ce privește biodiversitatea? Unele surse o plasează pe locul trei la numărul de specii (peste 5 000) pe suprafață.

Delta Dunării este cea mai mare zonă umedă din Europa și deține cea mai mare suprafață compactă de stuf din lume?

Peste 50% din speciile de păsări din Europa se regăsesc în Deltă?

Pelicanul creț este cea mai mare pasăre din Europa? Măsoară 180 cm și are o anvergură a aripilor de 320 cm. În același timp, în Deltă, se întâlnește și cea mai mică pasăre din România, pânțărașul, ce măsoară doar 10 cm și cântărește 10 grame.

ARII PROTEJATE

Delta Dunării cuprinde 20 de zone strict protejate, care însumează o suprafață totală de peste 50 000 ha, reprezentând aproximativ 9% din arealul total al rezervației. Cele mai importante dintre acestea sunt: Roșca – Buhaiova, Sărături – Murighiol, Insula Popina, Periteașca – Leahova, Grindul Lupilor și Chituc, Insula Ceaplace, Pădurea Letea și Caraorman, Lacul Nebunu, Sacalin – Zătoane, Lacul Belciug.

Roșca – Buhaiova (9 625 ha) este caracterizată de un complex de bălți și lacuri, în prezent aici adăpostindu-se cea mai mare colonie de pelicani comuni din Europa.

Sărături Murighiol (87 ha) adăpostește o colonie de piciorong, ciocântors, rață cu ciuf și alte specii limicole.

Insula Popina (98 ha), formată pe lacul Razelm, adăpostește pe lângă speciile de păsări migratoare care cuibăresc aici și singurul păianjen veninos din România, văduva neagră sau miriapodul gigant.

Periteașca – Leahova (4 125 ha) reprezintă un loc de popas și hrănire pentru gâsca cu gât roșu, pelicani, rațe și călifari. Cuprinde o serie de grinduri nisipoase, Insula Bisericuța, lacurile Leahova Mare și Mică, Periteașca și Coșna.

Grindul Lupilor (2 075 ha) nu se referă neapărat la specia din titlu, singura specie carnivoră mai mari de aici fiind șacalul auriu. În rest, zona este una de importanță ridicată pentru reproducerea naturală a speciilor de pești, crap, plătică sau șalău.

Grindul Chituc (2 300 ha) cuprinde o serie de lacuri mici, care pe timp de iarnă sunt de o reală importanță pentru păsări.

Insula Ceaplace (117 ha) este una dintre cele trei locații de pe teritoriul României care găzduiesc colonii de pelicani creți.

Pădurea Letea (2 825 ha) este cea mai nordică pădure subtropicală din Europa, pe teritoriul acesteia întâlnindu-se mai multe specii rare de orhidee și multe păsări care preferă zonele terestre și sărăturile.

Lacul Nebunu (115 ha) oferă condiții optime de cuibărit și hrană pentru mai multe specii de păsări (stârcul roșu, țigănușul, stârcul galben, stârcul cenușiu, lișița, corcodelul mic, cormoranul mic).

Sacalin – Zătoane (21410 ha) oferă condiții prielnice pentru cuibăritul lebedei, iar insula Sacalin oferă adăpost și loc de cuibărit pentru mai multe specii limicole.

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close