Atentat cu bombă la Senat! O filă din epopeea iubirii Moscovei pentru România

„Atentat cu bombă în Senat”- ”Explozia mașinii infernale a ucis un ministru și doi senatori, și l-a rănit grav pe Președintele Senatului. Până în acest moment, autoritățile nu i-au identificat pe teroriștii care au pus la cale acest atentat”, au titrat cu litere de-o șchioapă ziarele, apărute în ediții speciale… Hei, nu vă bucurați degeaba, voi cei deja scârbiți de menajeria adunată în actualul Parlament. Această nenoricire nu s-a petrecut azi. Și nici nu se va întâmpla…

Totuși, tragicul atentat anunțat astfel în presă chiar a avut loc. Dar nu acum, așa cum poate că și-ar dori mulți dintre românii sătui de mahalaua noastră politică, ci cu nouă decenii în urmă.

Atunci, la începutul secolului XX, înainte dar și după Marea Unire, Regatul României a fost ținta unor atacuri teroriste care, în acele vremuri tulburi, făceau parte din panoplia politicii expansioniste a regimului bolșevic de la Moscova.

Unul dintre acestea a fost cel din iarna anului 1917, în toiul primului Război Mondial, și a fost ordonat, personal, chiar de către Lenin. Drept unealtă criminală l-a ales pe activistul bolșevic Simion Rosal – un experimentat agent diversionist, practic un terorist, căruia i-a cerut să execute un șir de atentate care ar fi urmat să să arunce România în haos și anarhie, și să ușureze astfel instaurarea unui regim bolșevic.

O manevră similară a avut loc peste câțiva ani, în Ungaria unde, pentru scurt timp, s-a și instaurat Republica Sovietică Maghiară.

În cursul misiunii sale, Simion Rosal ar fi trebuit să-l asasineze pe Regele Ferdinand după care, pe fondul haosului astfel provocat, să instaureze în România un regim bolșevic, condus de Cristian Racovski, Mihai Gheorghiu Bujor, Ion Dissescu și Alecu Constantinescu.

Până la urmă, misiunea lui Rosal, inclusiv asasinarea Regelui, a eșuat. Capturat de serviciile secrete românști, teroristul bolșevic a fost judecat de Curtea Marțială, care l-a condamnat la moarte. În scurt timp, sentința a fost executată.

În schimb, un alt atac terorist inițiat la ordinul Moscovei de către bolșevicii sovietici a reușit.
La trei ani după Simion Rosal, un alt agent infiltrat de regimul de la Moscova, a reușit să comită un atentat care, prin efectele lui dezastruoase din punct de vedere politic, și-a atins, parțial, scopurile.

Moarte la Senat

8 Decembrie 1920. În Senatul României se desfășurau activitățile obișnuite, specifice unei sesiuni parlamentare: oratorie politicianistă, discursuri presărate, din plin, cu argumente și contraargumente.

Brusc, în jurul orei 14.40 din spatele unei draperii grele din catifea s-a auzit o detunătură puternică, urmată de fulgerarea unei flăcări care a durat câteva clipe.

Clipe lungi de groază după care s-a instaurat haosul: zgomot de geamuri sparte, un nor compact de fum, praf și moloz și, de peste toate, urlete agonice de durere și spaimă.

Inițial, nimeni nu înțelegea ce s-a petrecut. Apoi, pe măsură ce situația s-a mai calmat, a devenit clar că în Senat explodase o bombă. Era primul atac terorist, de o asemenea amploare din toată istoria țării noastre.

Deflagrația i-a rănit grav pe Dimitrie Greceanu – ministrul de  justiție și i-a rănit grav pe senatorii Spiridon ”Spirea” Gheorghiu și Dimitrie Radu – Episcop de Oradea. Toți au murit, în scurt timp, la spital.

Rănit foarte grav a fost și Președintele Senatului, generalul Constantin Coandă, tatăl celebrului inventator Henri Coandă. Alte câteva zeci de persoane, parlamentari și angajați auxiliari au fost, de asemenea rănite.

Desfășurată prin mijloace specifice cum se spune acum, ancheta ulterioară a dus la identificarea celui care a pus la cale și a executat acest atac terorist: Max Goldstein, un mărunt funcționăraș, născut la Bârlad, într-o familie numeroasă de negustori evrei.

Tot ancheta a mai stabilit că el nu a acționat de unul singur, ci ajutat de o întreagă rețea de conspiratori, cu toții simpatizanți ai regimului bolșevic și plătiți de Moscova, prin mijlocirea celulelor de partid de la Odessa.

Interogatoriile bolșevicilor aflați pe teritoriul României au scos la iveală că, în ceea ce privește organizarea acelui atentat, teroristul Goldstein a fost ajutat de conaționalii lui, Saul Osias și Leon Lichtblau.

Devoalarea întregii rețele a fost foarte dificilă deoarece toți membrii ei utilizau acte falsificate și acționau acoperiți sub diferite nume conspirative.

Identificarea lui Goldstein a fost ușurată de faptul că acestuia îi lipsea mâna dreaptă, pe care o avea amputată de la cot. Asta nu a contat prea mult pentru el: și-a înlocuit brațul pierdut, se spune că în urma unor experimente cu materiale explozive, cu o proteză specială, prevăzută cu un cârlig din oțel. Acesta este și motivul pentru care, Goldstein apărea în evidențele Poliției sub numele ”Ciungul”, sau ”Omul cu cârlig”.

Jupânul exploziilor

Deși la momentul comiterii atentatului din Senat, ”Ciungul” Goldstein avea doar 23 de ani, el era deja recidivist, condamnat la zece ani de pușcărie pentru implicarea în acțiuni de sabotaj și diversiune ordonate de către regimului bolșevic de la Moscova.

Cu doar o lună înanintea atentatului din Senat, Ciungul încercase să-l asasineze pe ministrul de interne Constantin Argetoianu, cel mai vehement politician anticomunist de la acea vreme. Argetoianu a scapat doar datorită faptului că bomba instalată de Goldstein sub vagonul ministerial de tren a distrus doar o jumatate din acesta. Jumătatea fără calători.

Lipsa unui braț nu-l împiedicase să devină un adevărat expert în construirea și plasarea unor bombe artizanale construite de el însuși. Era deosebit de abil, motiv pentru care autoritățile l-au capturat abia la un an după comiterea atentatului din Senatul României.

Ajuns în fața anchetatorilor, Goldstein le-a relatat, în amănunt, toate detaliile activității sale de terorist internațional în slujba Cominternului.

Interogat de maiorul C. Cernat, comisar regal pe lângă Consiliul de Război al Corpului 2 Armata, și de subinspectorul general Vintilă Ionescu, el s-a prezentat enumerându-și astfel numele conspirative:

”Mă numesc Max Goldstein, zis Stejarul, zis Coca, zis Serghie, Teohari, Abramovici și Sami Belinski. Sunt de ani 23, născut în comuna Bârlad, județul Tutova, din părinții Alter și Toni, comercianți în Bârlad, de profesiune funcționar comercial, domiciliat în Iași (…); armata nu am făcut, în judecată am fost dat și condamnat la zece ani de muncă silnică pentru crimă contra siguranței Statului, decorat nu sunt.”

Așadar, la data comiterii atentatului de la Senat, el ar fi trebuit să se afle în pușcărie. Nu era. Pentru că evadase în februarie 1920, după care fugise din țară.

Conform propriilor declarații, după evadare, a plecat la Timișoara de unde, ajutat de niște tovarăși complici, a trecut fraudulos granița și a călătorit prin Serbia, Sofia și Varna până la Odessa, unde a ajuns în jurul datei de 1 mai 1920.

După doar câteva luni petrecute acolo, s-a reîntors la București, decis, după cum declara el însuși ”să răzbune muncitorimea asuprită”. Calea de răzbunare aleasă a fost comiterea unor acte de terorism.

Conform istoricilor care au studiat acele evenimente, un rol decisiv în identificarea autorilor atentatului de la Senat l-au avut agenții Inspectoratului General de Siguranță din Chișinău, care au reușit să destructureze o rețea deosebit de vastă de comuniști care, infiltrați în Basarabia, erau dirijați și controlați de la Odessa.

Odată capturați, membrii rețelei au făcut niște declarații uluitoare pentru acele vremuri. Ei au oferit autorităților informații privitoare la o organizație care se ocupa atât de spionaj cât și de pregătirea unor comandouri de teroriști. În fruntea unuia dintre acestea s-ar fi aflat chiar Max Goldstein.

În cursul anchetei, după ce și-a dezvăluit întreaga rețea de colaboratori, acesta a și recunoscut că a primit un sprijin financiar consistent, de la tovarășii din Odessa, subordonați direct ai celor de la Moscova.

În plus, s-a mai aflat că avea misiunea de a organiza alte comandouri, formate din trei oameni care urmau să execute ”atentate cu explozibile pentru a arunca în aer instituțiunile de stat”.

Scopul atentatelor era să producă pagube cât mai mari statului roman dar și să instige poporul împotriva guvernanților căci, precum este știut, după o astfel de crimă comisă într-un oraș, se arestează și o mulțime de oameni nevinovați care sunt supuși unor represalii dintre cele mai severe.

Apoi, încetul cu încetul, aceste episoade ”aduc după ele o răscoală generală urmată de o scădere a valorii monedei din țara unde se produc astfel de exploziuni”.

Vi se pare cunoscut acest scenariu?

Bineînțeles că da. Atâta doar că acum, în zilele noastre, nu se mai apelează la mașini infernale pentru a provoca haosul social și destructurarea ordinei politice. În decembrie 1989, teroarea și haosul, răspândite, însă prin cu totul alte mijloace, a dus la răsturnarea unui întreg regim politic.

Așadar, chiar dacă vremurile trec, regulile loviturilor de forță stat rămân cam aceleași. Singurele care se modernizează sunt mijloacele tehnice utilizate pentru a influența populația.

În ceea ce-l privește pe Max Goldstein, alias ”Ciungul” sau ”Omul cu cârlig”, în ciuda efectelor devastatoare ale atentatului terorist de la Senat, acesta a nu a fost condamnat la pedeapsa capitală ci doar la detenție pe viață.

Cunoscut fiind ca un adevărat maestru al evadărilor, Goldstein a fost încarcerat la Doftana, în secția de maximă siguranță.

Acolo, la un moment dat, a intrat în greva foamei, în urma căreia a murit după aproape 45 de zile. Alte informații spun că ar fi murit în urma unei pneumonii, care s-a dovedit a-i fi fost fatală.

Odată cu el s-a încheiat un întreg capitol al terorismului de stat bolșevic.

Peste decenii, URSS va intra, pur și simplu, cu tancurile ori unde își va dori, indiferent dacă a fost în Germania, Ungaria, Cehoslovacia sau Afganistan. Invazii la care s-a dedat în numele unei pretinse ”lupte pentru pacea mondială”.

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close