Ministrul „cancan” vrea să politizeze agențiile de presă ale statului

Fostul șef de la Cancan și actual ministru al Culturii, Lucian Romașcanu, vrea să transforme Televiziunea Română, Radio România și Agerpres în birouri de presă al statului. O astfel de decizie ar duce la pierderea rolului esențial pentru care au fost înființate și susținute din bani publici: „informare publică”. Un concept străin pentru ministrul „cancan”, care vrea să politizeze informațiile publice. Decizie care ar duce automat la falimentarea și desființarea celor trei insitutiții de presă de interes național, independente din punct de vedere editorial.

Ce vrea ministrul „cancan”?

Pe 8 ianuarie 2003, Guvernul Năstase a decis ca agenția de presă Rompres, actuala Agerpres, să fie o instituție publică autonomă de interes national, independentă din punct de vedere editorial, sub controlul Parlamentului. De atunci au trecut aproape 15 ani. Iar actualul ministru al Culturii, Lucian Romașcan, vrea să subordoneze politic Agenția Națională de Presă Agerpres.

„Argumentarea simplistă, greșită, continuă, din păcate, și, în loc să invite toate părțile interesate la o dezbatere civilizată, în cadrul căreia, prin dialog real, să identificăm soluții pentru evoluția instituțiilor publice de media, Lucian Romașcanu insistă cu un proiect dezastruos pentru viitorul Agenției Naționale de Presă”, susține Alexandru Ion Giboi, directorul general al Agerpres.

Comisia de Cultură, blat cu ministrul „cancan”

Directorul general al Agerpres, Alexandru Ion Giboi, a declarant că pe 11 octombrie 2017 a participat la ședința Comisiei de Cultură a Senatului pentru a prezenta argumentele necesarea pentru respingerea unui proiect de lege de modificare a Legii Agerpres. „Proiectul, inițiat de actualul ministru al Culturii, Lucian Romașcanu, în perioada în care acesta era încă președinte al Comisiei de Cultură din Senat, vizează demiterea directorului general al Agenției Naționale de Presă AGERPRES, în urma unui eventual vot parlamentar împotriva raportului de activitate anual al Agenției, fără a aduce însă în discuție și eventuale criterii, altele decât cele politice, care ar sta la baza respingerii respectivului raport. Astfel, dispar din managementul Agenției noțiunile de stabilitate, predictibilitate și strategie pe termen mediu și lung și rămân doar calculele politice ale viitoarelor echipe de conducere pentru rămânerea în grațiile oricărui partid politic care s-ar afla la putere”, a spus Alexandru Giboi.

Alexandru Giboi a mai menționat că se aștepta la o discuție constructivă, bazată pe argumente pro și contra sustenabile, realiste, care să conducă la consolidarea independenței Agenției Naționale de Presă. „Din păcate, discuția foarte scurtă din Comisie, urmată de aprobarea prin raport pozitiv a proiectului de lege, mi-a dat de înțeles că, de fapt, nu fusesem invitați la o dezbatere, nici eu, nici Cristinel Godinac, președintele MEDIASIND, ci, mai degrabă, invitația la participare a fost făcută pentru a îndeplini o formalitate. Cu alte cuvinte, ca să nu spunem că nu am fost invitați”, a relaltat Giboi.

Organisme de comunicare a statului

Conform unei declarații de presă a lui Alexandru Giboi, ministrul „Cancan” vrea ca agențiile de presă ale statului să se transforme în organisme de comunicare a statului, adică în birouri de presă guvernamentale.

„Acestea trebuie să fie organisme profesionale, nu politice. Dar a spune că acestea trebuie să reprezinte ‘organisme de comunicare a statului’, în anul 2017 e.n., înseamnă să le transforme, din instituții media destinate exclusiv informării publice profesioniste, în biroul de presă al unei puteri politice. Iar în ceea ce privește egalitatea dintre cele trei instituții publice de media, sunt de acord că este un lucru de dorit. Dar, cel mai bine ar fi să începem prin egalizarea drepturilor angajaților, nu prin ‘egalizarea’ modalităților de demitere a conducerilor. În acest context, informarea publică și evoluția AGERPRES reprezintă, ca și până acum, obiectivele mele, ca director general al Agenției”, a mai spus Alexandru Giboi.

 

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION