Uraganul Maria a provocat 4600 de decese în Puerto Rico

Uraganul Maria este responsabil pentru decesul a 4600 de persoane pe insula americană Puerto Rico, şi nu de 64 – cifra comunicată de un controversat bilanţ oficial, potrivit unui studiu independent publicat marţi şi preluat de AFP, citată de agerpres.ro.

Pornind de la un studiu pe teren, o echipă de cercetători de la Universitatea Harvard a stabilit că rata mortalităţii în Puerto Rico, de-a lungul a trei luni după catastrofă, a crescut cu 62% în comparaţie cu rata normală, în principal din cauza faptului că numeroşi rezidenţi, rămaşi fără electricitate, apă curentă, servicii de telefonie sau transport, nu au mai avut acces la asistenţă medicală.

Uraganul Maria a lovit Puerto Rico, la 20 septembrie anul trecut, un an record în ceea ce priveşte uraganele. Alimentarea cu energie electrică a fost sistată, drumurile au devenit impracticabile, iar haosul s-a instalat în cea mai mare parte a insulei. Guvernul federal, care se ocupa cu prioritate, potrivit sarcinilor trasate de preşedintele Donald Trump, de Texas şi Louisiana, afectate de un alt uraganul, Harvey, în aceeaşi perioadă, a fost criticat pentru lentoarea reacţiilor.

Autorităţile locale au comunicat un bilanţ oficial de 64 de morţi cauzate de uragan, dar cifra a fost rapid ridiculizată. După analiza certificatelor de deces, New York Times a comunicat în decembrie un bilanţ de peste 1.000 de morţi, la 40 de zile de la trecerea uraganului.

Problema a fost, potrivit autorilor studiului publicat în New England Journal of Medicine, că, pentru a fi incluse în bilanţul catastrofei naturale, decesul unei persoane trebuia să fie confirmat de Institutul de ştiinţe medico-legale din Puerto Rico, lucru dificil de realizat din cauza transporturilor perturbate. Actele de deces emise în lunile următoare nu mai indicau neapărat o legătură cu uraganul Maria.

Pentru a obţine un bilanţ precis, cercetătorii au realizat un recensământ parţial: au mers la 3.299 de locuinţe de pe tot teritoriul insulei, potrivit unui eşantion reprezentativ, şi au întrebat dacă au existat persoane decedate în intervalul 20 septembrie – 31 decembrie 2017.

Studiul a fost realizat în lunile ianuarie şi februarie. Din punct de vedere statistic, rezultatele sunt semnificative şi au permis stabilirea unei rate de mortalitate de 14,3 la 1.000 de persoane în această perioadă, adică cu 62% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului 2016. La nivelul insulei, este vorba despre 4.645 de decese suplimentare.

Mai mult, cercetătorii spun că probabil estimarea lor este mică deoarece nu au putut include în bilanţ persoanele decedate care trăiau singure şi pentru care nu a avut cine răspunde sondajului.

„Estimarea noastră este consecventă cu articolele apărute în presă, care au evaluat numărul de victime în prima lună după uragan”, spun cercetătorii.

Potrivi studiului, familiile au petrecut în medie 84 de zile fără electricitate, 64 de zile fără apă şi 41 de zile fără acces la telefonie mobilă.

În zonele cele mai izolate ale insulei, 83% dintre cei intervievaţi au trăit fără electricitate pe toată perioada inclusă în studiu, adică mai bine de trei luni.

Aproape o treime dintre familii au spus că au fost nevoite să îşi întrerupă tratamentele medicale deoarece nu şi-au mai putut procura medicamentele, iar alţii nu s-au mai putut folosi de aparatele medicale respiratorii din cauza lipsei de electricitate.

În satele cele mai izolate, 8,8% dintre locuitori au relatat că nu au reuşit să contacteze serviciile medicale de urgenţă la numărul 911.

Autorităţile din Puerto Rico, conştiente de bilanţul nerealist, au însărcinat anul trecut, în februarie, o echipă de la Universitatea George Washington să efectueze un studiu pe tema mortalităţii în insulă în perioada septembrie 2017 – februarie 2018.

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close