Șahul ruso-american. SUA trimite arme letale în Ucraina

Departamentul de Stat american a aprobat oficial vânzarea către Ucraina a unor rachete antitanc care includ sistemul avansat Javelin.

Conform Defense Security Cooperation Agency, agenţia federală însărcinată cu contractele militare, guvernul ucrainean a solicitat Statelor Unite să cumpere 210 rachete şi 37 de lansatoare de rachetă. Prețul acestora va fi de 47 de milioane de dolari, scrie AFP.

Aprobarea oficială a Departamentului de stat a venit joi la doar o zi după ce preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a declarat în 28 februarie, la o conferință de presă susținută în Kiev, că aşteaptă ca prima livrare de arme americane să aibă loc în curând.

”Primul transport ar trebui să aibă loc în câteva săptămâni”, a spus Poroşenko citat de agenţia Reuters.

Pentru început sistemul Javelin va fi staționat în centrul Ucrainei sub atenta supraveghere a personalului american care îi va instrui pe militarii ucrainieni, deoarece SUA nu dorește ca acst tip de armă să ajungă cumva în mâna rușilor.

Aceasta este prima livrare de armament letal din SUA către Ucraina, iar decizia Departamentului de Stat va irita cu certitudine Moscova. De altfel în ultimele două zile, după discursul despre starea națiunii susținut de Putin, declarațiile și acuzele între Rusia și Washington, pe teme militare, s-au înmulțit.

Încă din decembrie 2017 administrația Trump a decis a decis să înceapă furnizarea rachetelor antitanc către Ucraina. Până atunci a fost în vigoare o decizie a lui Obama care refuzase să furnizeze arme letale pentru Kievul aflat în conflict deschis cu Moscova în Donbas.

Atunci, Obama a refuzat să trimită rachete antitanc în Ucraina chiar dacă măsura a fost susținută de mai mulți parlamentari și înalți responsabili militari SUA din dorința de a nu implica America într-un conflict și mai dur cu Rusia.

Din 2015 și până acum ajutorul militar al SUA față de Ucraina s-a ridicat la 750 milioane dolari și a cuprins doar echipament non-letal cum ar fi Humvees, dipozitive de vizionare de noapte și sisteme radar cu rază scurtă de acțiune.

Furnizarea de rachete antitanc în Ucraina este continuarea deciziei SUA de a extinde sancțiunile împotriva Rusiei. Cu o săptămâna în urmă Depertamentul de stat a anunțat noi măsuri unor persoane fizice și companii rusești, reamintind că conflictul din estul Ucrainei rămâne nerezolvat.

Aprobarea furnizării de arme letale Ucrainei este o decizie atât politică cât și militară. Venirea primei tranșe de rachete Javelin este și un semnal de sprijin și angajament al SUA față de Kiev.

La Washington există însă analiști care consideră că dând câștig de cauză opțiunii militare în Ucraina, administrația Trump ar fi pierdut însă o pârghie de negociere politică cu Rusia.

Riscul escaladări tensiunilor ruso-americane este acum cu mult mai mare decât în momentrul invadării Crimeei deoarece nu se mai limitează doar la Ucraina.

Existența mai multor zone de confruntare între cele două mari puteri ca Siria, Afganistan, statele baltice sau Coreea de Nord, sau conflictele înghețate din Georgia și Transnistria, conferă Rusiei avantajul de a alege exact unde și cum răspunde măsurii de înarmare a Kievului.

Și o va face acolo unde va avea cele mai mari șanse de reușită cu cele mai mici costuri.

Dotarea Kievului cu sisteme Javelin face mai puțin tentantă pentru Rusia trimiterea tancurilor în Donbas dar nu schimbă prea mult echilibrul de forțe.

Supremația militară a Kremlinului în Ucraina și în regiune este încă o realitate atâta timp cât Rusia poate desfășura mai multe trupe mai rapid decât Occidentul în zonă.

Moscova va ocoli probabil un răspuns militar direct deoarece implicarea trupelor sale în conflictul din Donbas și eventualele victime nu ar da bine în Rusia în contextul în care anul acesta acolo vor avea loc alegeri prezidențiale și parlamentare.

Dar Putin poate decide reactivarea separatiștilor ucrainiei, susținuți de Moscova, care prin redeschiderea luptelor în estul Ucrainei ar destabiliza și mai mult zona.

.

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close