Nașterea și alcătuirea mârlăniei urbane

Înainte de-a glosa pe marginea nașterii și alcătuirilor mârlăniei urbane, mi se pare necesar-decent să fac niște precizări. Intenționam să scriu nu despre mârlănie ci despre mitocănie/mitocani, îmi venea mai la-ndemână și mai la-ndegură, dar poetul Aurelian Titu Dumitrescu mi-a mărturisit ceva care a provocat o re-evaluare semantică a temei.

Socotesc că e bine să fie știut și de către alții. Maestrul Alexandru Paleologu îi vorbea adesea cu duioșie pe mitocani, datorită unui rapel etimologic pe care îi plăcea să-l facă. Domnia sa spunea că termenul “mitocan” vine de la cuvântul “mitoc/metoc” (<sl.metohu), care, în dicționare, este “tradus” prin “mănăstire mică subordonată unei mănăstiri mai mari” sau “casă/grup de case care aparținea unei mănăstiri” și care servea ca loc de găzduire pentru pelerini.

Conu Alecu susținea că înțelesul s-a extins și la acel perimetru din apusul navei oricărei biserici, care dă spre ieșire, unde oamenii sărmani ai ținutului ședeau și se rugau în umilința lor nesmintită, împăcați cu ierarhiile lumești ce umpleau stranele cu fală mai către est, dar se reculegeau sub cupola aceleași iubiri.

Mitocanii erau, așadar, săracii curați la suflet, mujicii cu frică de Dumnezeu. Pe cale de consecință, nici mojicul, nici țărănoiul, nici mocanul nu sunt sinonimele perfecte ale mârlanului, ci s-ar putea substitui noțional doar cu sensul primar, nealterat de râcă, al mitocanului.

De asemenea, eu cred că mârlanul nu poate fi asimilat nici cu mahalagiul, pentru că mahalaua poartă în sine farmecul punctului matricial, placentar, al urbanității.

Mahalagiu pare a fi un apelativ geografic atribuit de mârlanii din Centru acelora care, având serenitatea proprietarilor de drept ai citadelei și orgoliul de generatori ai ei, se comportă firesc, uneori cu exuberanță.

Mârlan înseamnă mai degrabă grosolan, bădăran, mocofan, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țoapă, țopârlan, vulgar, pădureț, râtan, modârlău, mogâldan, grobian, ghiorlan. Când este privit cu o oarecare îngăduință, i se mai spune necunoscător, necioplit, negreblat.

Dar cu prea mare îngăduință i se zice și negândit.

Căci mârlanul nu este nici prostul satului, nici nebunul orașului (care beneficiază, primul de prezumția de nevinovăție-cauzată de lipsa naturală a minții-, celălalt de imunitatea pe care i-o conferă tulburarea ne-voluntară a ei), ci un ins cu un comportament gregar și agresiv, dar pe deplin conștient.

De la colicile complexelor care-l macină, până la grimasele feței și la opacitatea privirii, mârlanul este, prin excelență, un monstru urban.

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close