Sindicaliștii din Petrol amenință Guvernul cu proteste

Sindicatele de la marile companii petroliere cer anularea transferului contribuţiilor sociale la angajat. Federaţia Naţională a Sindicatelor din chimie-petrochimie a solicitat Confederaţiei Naţionale „Frăţia” să facă toate demersurile pentru ca, în regim de urgenţă, să ceară anularea Ordonanţei Guvernului prin care se transferă contribuţiile sociale de la angajator la angajat.

„Pentru sistemul privat, statul nu compensează aceasta diminuare, neavând în cuprinsul actului normativ vreo normă prin care angajatorul să fie obligat să majoreze salariul. În aceste condiții, rămâne doar negocierea între angajator și angajat, dacă și în ce procent va majora salariile, pentru a diminua efectul aplicării OU de modiflcare a Codului Fiscal. Această O.U.G. nu transferă nici o contribuţie de la angajator la angajat, aşa cum s-a susţinut de către Guvern în toata perioada dinaintea adoptării acesteia. Dacă într-adevar era un transfer, trebuia ca acesta sa rezulte din efectul legii, ori, în cuprinsul O.U.G. nu regăsim acest lucru”, susțin sindicaliștii.

Din federație fac parte, printre alţii, angajaţii de la Rompetrol, Azomureș, Lukoil, Michelin, Chimcomplex Borzești, OMV Petrom, Policolor, Conti Tech, AMPLO, Gedeon Richter, Oualicaps Romania și IPROCHIM.

Guvernul a adoptat modificările Codului Fiscal

Ordonanţa de Urgenţă prin care a fost modificat Codul Fiscal a fost adoptată miercuri şi prevede reducerea numărului de contribuţii sociale de la nouă la trei, schimbări în ceea ce priveşte modul de impozitare al companiilor, îndeosebi pentru IMM-uri, şi reducerea impozitului pe venit de la 16 la 10%.

În domeniul contribuţiilor sociale obligatorii, modificările aprobate în şedinţa de Guvern de miercuri vizează reducerea cotelor cumulate ale contribuţiilor sociale obligatorii, per total cu 2%, de la 39,25% la 37,25%, şi reducerea numărului contribuţiilor sociale de la 9 la 3, fiind menţinute: contribuţia de asigurări sociale (CAS), plătită pentru salariat; contribuţia de asigurări sociale de sănătate (CASS), plătită pentru salariat.

Totodată, a fost introdusă „contribuţia asiguratorie pentru muncă” în cotă de 2,25% datorată de angajatori care va fi utlizată pentru alimentarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale şi asigurării necesarului pentru plata prestaţiilor din domeniul asigurărilor sociale de care beneficiază salariaţii, respectiv indemnizaţiile pentru şomaj, indemnizaţiile primite pentru concediile medicale sau cheltuielile pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

În plus, impozitul pe venit scade la 16 la 10%, cu excepţia dividendelor care vor fi taxate în continuare la nivelul de 5%.

OUG revizuieşte modul în care impozitate microîntreprinderile astfel încât vor beneficia de impozit de 1% pe veniturile realizate şi IMM-urile care realizează venituri de la 500.000 euro la 1.000.000 euro şi care în prezent plătesc impozit de 16% pe profit

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION