Rachetele Patriot, aproape doborâte de TVA

Parlamentarii români adoptă legi fără a cunoaște implicațiile acestora. Un astfel de exemplu este legea prin care s-au achiziționat rachetele Patriot. În iulie 2017, Departamentul de Stat american și-a dat acordul de vânzare către România a sistemelor Patriot pentru un preț de 3,9 miliarde de dolari fără TVA, scrie newsromania.net.

La sfârșitul anului 2017 a fost adoptată Legea 222 pentru realizarea programului „Capabilitatea de apărare aeriană cu baza la sol”, lege prin care s-au achiziționat practic șapte sisteme de rachete sol-aer Patriot din Statele Unite.

Primul sistem a fost cumpărat în decembrie 2017 cu 910,10 milioane de dolari, totalul contractului fiind de 4,64 miliarde.

Articolul 1 al Legii 222 prevede că Ministerul Apărării Naționale a obținut derogări de la Codul Fiscal prin care este abilitat să plătească TVA pentru fiecare contract de acest tip până la data de 25 ale lunii următoare celei în care se efectuează plata externă.

La începutul lunii martie 2018, Guvernul a realizat că aceste derogări încalcă o directivă europeană și că plata TVA nu poate fi efectuată cum au votat deputații. De aceea, a emis Ordonanța de urgență nr. 9 prin care Ministerul Apărării nu va mai beneficia de aceste derogări.

Ca să nu intre în procedură de infringement, deputații au votat rapid ieri, 23 mai 2018, legea care adoptă Ordonanța de Urgență 9/2018. Procedura de infringement se declanșează dacă un stat membru al Uniunii Europene încalcă legislația comunitară.

Mai mult, în expunerea de motive a ordonanței de urgență se arată că exista riscul ca acest contract să nu se mai deruleze, fapt ce ar fi avut consecințe grave legate de angajamentele asumate de România în cadrul programului Capabilitatea de apărare aeriană cu baza la sol.

Din cei 271 de deputați prezenți, doar doi au votat împotrivă: bihoreanul Gavrilă Ghilea de la PNL și Miron Ignat de la Comunitatea Rușilor Lipoveni. Varujan Vosganian de la ALDE nu a votat.

Practic, parlamentarii au votat în noiembrie 2017 o lege despre care habar nu aveau că încalcă Directiva 112/2006 privind sistemul comun al TVA la nivelul Uniunii Europene.

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close