Gabriela Firea după ce a fost huiduită: „Echipe de cetățeni cu venin au venit bine organizate”

Primarul Gabriela Firea a fost huiduită de bucureșteni pe Arena Națională. Motivul: edilul s-a afișat cu tupeu lângă Simona Halep, după ce municipalitatea nu a fost în stare să organizeze un eveniment pentru prezentarea trofeului Roland Garros. După ce a fugit de la Arena Națională, edilul a scris un mesaj plin de ură și disperare. Mesaj taxat de bucureșteni pe contul de facebook al edilului.

Citește și: Primarul Firea către Simona Halep: „Bine ai venit în țara noastră”

Primarul Gabriela Firea, huiduita de bucuresteni pe Arena Nationala

Primarul Gabriela Firea, huiduita de bucuresteni pe Arena Nationala

Publicată de Gazeta Bucurestilor pe 11 Iunie 2018

 

Redăm integram mesajul primarul Gabriela Firea, soția edilului Florentin Pandele, din Voluntari:

„Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, spune o vorbă veche din popor! În mai puțin de 24 de ore, Primăria Capitalei a organizat un eveniment de ținută, pe Arena Națională, în cadrul căruia marea noastră campioană Simona Halep să poată prezența fanilor trofeul. A fost o mobilizare uriașă! S-a lucrat frenetic minut de minut. De dimineață, însă, aparatul sorosist de propagandă, prin organele sale tributare de presă, a demarat acțiunea : compromiterea evenimentului. Cu tot felul de știri false și comentarii răutăcioase. Nu a contat că umbresc momentul unic pentru Simona Halep. Nu a contat că, seara, martori au fost și copii, la un festival al urii și dezbinării. Când am declarat-o Cetățean de onoare al Municipiului București, mulți au strâmbat din nas. Și au comentat negativ. Acum, dacă nu o primeam așa cum merită, ar fi spus că sunt arogantă și că nu îmi fac datoria de primar general. În toate capitalele civilizate ale lumii, marii campioni sunt întâmpinați cu entuziasm de cetățeni și sunt recompensați prin intermediul autorităților de la acel moment : ministru, primar, președinte de federație etc. Nu există o altă cale civilizată prin care să ne arătăm respectul față de valorile noastre. Repet, dacă nu organizam nimic și nu ofeream Cheia Orașului într-un cadru festiv, aveam să fiu certată că sunt nepăsătoare. Dacă mi-am făcut datoria de român și primar, nici așa nu a fost bine… pentru unii. Echipe de cetățeni cu venin au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenți, care au venit la un eveniment memorabil pentru Simona Halep. De dragul ei și din respect pentru performanța sa uriașă, puteau lasă o jumătate de oră ura la poarta Arenei Naționale. Acolo este despre sport, respect, valori, performanță. Nu despre câți bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transforma Bucureștiul într-un oraș sub asediu. Slavă Domnului că cei mai mulți sunt oameni civilizați, democrați, cu respectul fiecăruia de a avea dreptul să nu fie de acord cu celălalt. În rest, și mâine este o zi! Și mâine e o zi de muncă! Și mâine ne vom bucură că apare soarele, că suntem sănătoși, că putem avea credință și că putem ierta. Ai câștigat, continuă! Ai pierdut, continuă!”.

 

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close