București. Voluntarii duc oamenii strazii la aziluri

În Bucureşti, echipajele Poliţiei Locale și volunatrii patrulează pe străzi pentru a-i convinge pe oamenii străzii să accepte cazarea în adăposturile Primăriei capitalei şi a celor de sector.

Primăria sectorului 2 anunţă că până în prezent au fost cazate 40 de persoane.

În sectorul 6 au fost identificate 31 de persoane, dar numai 10 au acceptat să meargă în aceste centre.

La adăpost, oamenii străzii beneficiază de masă caldă, baie şi consultaţii medicale.

Reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov împreună cu voluntarii din Programul ”Există un Erou”, merg pe stradă pentru a-i găsi pe oamenii fără adăpost.

Şefa Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, Alice Grasu, spune, însă, că de multe ori oamenii străzii refuză să meargă în adăposturile primăriilor sau în spitale. 

”Încă de noaptea trecută am luat măsuri împreună cu voluntarii Serviciului de Ambulanţă şi voluntarii din Programul ”Există un Erou”, de a peria oraşul.

Ei merg în zonele cele mai frecventate de oamenii fără adăpost, astfel că şi azi-noapte au fost identificate 4 persoane de aceste echipaje ale noastre de voluntari.

Echipajele anunţă Serviciul de Ambulanţă, noi ne deplasăm şi îi transportăm în timpul cel mai scurt către adăposturi.

Sigur, întâmpinăm dificultăţi pentru că multe persone fără adăpost nu înţeleg necesitatea de a pleca împreună cu ambulanţa la aceste adăposturi, iar dacă sunt persoane cu probleme de sănătate, să fie transportate la spitalele de urgenţă”, a declarat Alice Grasu, pentru Radio România.

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close