Ce drepturi ai atunci când te legitimează un polițist?

Ministrul de Interne, Carmen Dan, vrea să dea puteri sporite polițiștilor prin proiectul legislativ privind autoritatea polițistului. Inițiativa legisativă a fost adoptată de Guvern. După patru luni de dezbatere proiectul a fost modificat în urma consultării cu societatea civilă și sindicatele polițiștilor. De la Guvern proiectul de lege urmează să ajungă în Parlament pentru a fi adoptat.

Conform noului proiect legislativ, persoana legitimată are dreptul de a fi informată verbal, de către polițist, cu privire la motivul legitimării. De asemenea, persoana condusă la sediul poliției are dreptul de a fi informată cu privire la: motivele conducerii, drepturile pe care le poate exercita, dreptul de a formula contestație împotriva dispunerii măsurii, dreptul de a fi asistată de un avocat, de a comunica direct cu acesta în condiții de confidențialitate, de a nu da nicio declarație fără prezența acestuia, de a informa un membru de familie sau altă persoană pe care o indică, de a fi consultată de un medic, de a comunica prin interpret dacă nu înțelege limba română sau dacă, din cauza unor deficiențe, nu se poate exprima.

Articolul 40 din nou proiect legislative prevede că în exercitarea atribuțiilor de serviciu, polițistul este obligat să își facă, în prealabil, cunoscută calitatea, astfel:

a) dacă este în uniformă, prin prezentarea verbală a numelui și prenumelui, precum și a unității de poliție din care face parte;

b) dacă este în ținută civilă, prin prezentarea datelor prevăzute la lit. a), precum și a legitimației de serviciu sau a insignei. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), atunci când siguranța polițistului sau rezultatul intervenției ar putea fi periclitate, polițistul își face cunoscută calitatea imediat ce acest lucru este posibil. În acest caz, intervenția polițistului se face prin anunțare: „Poliția!”.”

Ce drepturi are polițistul?

Polițistul va avea dreptul să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când:

  1. a) nu s-a putut stabili identitatea acesteia, ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice;
  2. b) din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor, ori bunurilor aflate asupra sa, există motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
  3. c) prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică;
  4. d) luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.

După verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției, polițistul are obligația de a permite persoanei să părăsească, de îndată, sediul poliției, fără a se depăși 8 ore de la momentul inițierii deplasării. La expirarea acestui termen, persoana are dreptul de a părăsi sediul poliției. Dacă identitatea persoanei nu a putut fi stabilită, termenul se poate prelungi, motivat, până la 12 ore.

În prezent, Legea 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române prevede că o persoană poate fi condusă la sediul Poliției în vederea identificării şi luării măsurilor legale pentru cel mult 24 de ore.

În proiectul aprobat de Guvern se menționează că polițistul trebuie să întocmească un proces-verbal în care consemnează motivele conducerii persoanei la sediul poliției, măsurile realizate cu această ocazie, precum și, după caz, motivele prelungirii termenului de 8 ore.

Persoana condusă la sediul poliției are posibilitatea de a contesta măsura dispusă de polițist, înainte de încetarea acesteia, la șeful ierarhic al polițistului.

De asemenea, prin proiect se propune majorarea cuantumului amenzilor pentru refuzul de a da relații cu privire la identitate (de la 100 – 500 lei, limitele cuantumului devin 500 – 1500 lei) având în vedere că refuzul de legitimare presupune deplasarea persoanei și identificarea la sediul poliției, timp în care polițistul nu poate interveni la alte cazuri ce reclamă prezența sa în teren. De multe ori refuzul de legitimare stă la baza escaladării unor situații tensionate în interacțiunea polițist-cetățean.

Se propune creșterea valorii amenzilor pentru organizarea de petreceri private în spațiul public, în proximitatea imobilelor cu destinația de locuințe (de la 500 – 1.500 lei, limitele cuantumului devin 2.000 – 3.000 lei).

În caz de repetare, într-un interval de 24 de ore, a faptei constând în organizarea de petreceri private în spațiul public, amenda va fi cuprinsă între 3.000 și 6.000 lei.

Dacă nici această amendă nu conduce la restabilirea ordinii publice, polițistul poate aplica sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, urmând ca procesul-verbal de constatare a contravenției să fie înaintat, în cel mult 48 de ore, instanței competente.

Prin proiect se propune incriminarea faptei persoanei care, după ce a fost avertizată, împiedică în mod nemijlocit organul de ordine publică de a-și îndeplini, în condițiile legii, obligații de serviciu referitoare la legitimarea, controlul corporal, al bagajelor și al vehiculului sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat. Această  infracțiune va fi pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă, cum ar fi, spre exemplu, ultrajul.

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close