100 pentru Unire, la 100 de ani de Marea Unire

Numărul localităţilor din Republica Moldova, care au semnat o Declaraţie de Unire cu România a ajuns la 100. Anul acesta la 27 martie se vor sărbători 100 de ani de la unirea Basarabiei cu România.

Satul Carabetovca din raionul Basarabeasca este localitatea cu numărul 100 din Republica Moldova care a adoptat declarația simbolică de Unire cu România. Documentul a fost semnat de primarul comunei și de consilierii locali.

”Facem această unire acum, în suflet și ca reparație morală pentru suferințele trecutului și ale prezentului, de la chipul buneilor noștri smulși împotriva voinței lor de la trupul Patriei istorice de voia lui Hitler și a lui Stalin, supuși execuțiilor, deportărilor și foametei, la greutățile pe care le trăim acum noi, cei de azi, facem unirea cu cei de aceeași limbă și tradiție cu noi pentru ca fiii și nepoții noștri să se bucure de un viitor de libertate și avuție, de șansele de împlinire pe care generațiile noastre nu le-au avut. Iar dacă unirea noastră de azi este una simbolică, să ne ajute Dumnezeu ca ea să fie un pas hotărâtor spre unirea deplină, când nu va mai fi graniță peste Prut, iar oamenii dintre Nistru și Tisa vor munci împreună la realizarea și mulțumirea comună, alături de celelalte popoare ale Europei civilizate” , se menționează în documentul semnat de primarul Sergiu Răcilă.

Până acum, trei raioane din Republica Moldova, Strășeni, Telenești și Călărașiau votat Declarații simbolice de Unire cu România. La acestea se adaugă și 97 de sate din stânga Prutului.

În Republica Moldova există 914 sate sau comune și 70 de orașe din care 12 municipii și 32 de raioane, echivalentul județelor. Dintre acestea, 845 sunt pe teritoriul controlat de Chișinău, iar 69 în stânga Nistrului sub controlul regimului separatist de la Tiraspol.

Adversar declarat al Unirii preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a afirmat de mai multe ori că Unire cu România nu poate fi admisă.

Mai mult, Dodon a cerut scoaterea în afara legii a celor care susțin Unirea ceea ce pentru el este echivalent cu un atac la adresa statalităţii Republicii Moldova.

Președintele moldovean și-a acuzat chiar rivalii politici, pe premierul de la Chișinău și pe preşedintele Parlamentului, că prin atitudinea lor promovează o unire cu România.

Localitățile care au semnat până acum Declarația de Unire sunt:

1. Parcova (Edineț);

2. Ulmu (Ialoveni);

3. Bardar (Ialoveni);

4. Ruseștii Noi (Ialoveni);

5. Puhoi (Ialoveni);

6. Văsieni (Ialoveni);

7. Feștelița (Ștefan Vodă);

8. Opaci (Căușeni);

9. Gotești (Cantemir);

10. Săseni (Călărași);

11. Nișcani (Călărași);

12. Sărătenii Vechi (Telenești);

13. Grătiești (Municipiul Chișinău);

14. Boghiceni (Hîncești);

15. Codreanca (Strășeni);

16. Floreni (Anenii Noi);

17. Târșiței (Telenești);

18. Măgurele (Ungheni);

19. Răzeni (Ialoveni);

20. Cucoara (Cahul);

21. Băcioi (Chișinău);

22. Meleșeni (Călărași);

23. Ordășei (Telenești);

24. Visoca (Soroca);

25. Bădiceni (Soroca);

26. Drăsliceni (Criuleni);

27. Ghiduleni (Rezina);

28. Capaclia (Cantemir);

29. Ursoaia (Căușeni);

30. Or. Cimișlia;

31. Vatici (Orhei);

32. Ciorești (Nisporeni);

33. Horești (Ialoveni);

34. Chetrosu (Drochia);

35. Cenac (Cimișlia);

36. Scoreni (Strășeni);

37. Mereni (Anenii Noi);

38. Mălăești (Orhei);

39. Tătărești (Strășeni);

40. Negrești (Strășeni);

41. Coșeni (Ungheni);

42. Călimănești (Nisporeni);

43. Miclești (Criuleni);

44. Gura Galbenei (Cimișlia);

45. Colonița (mun. Chișinău);

46. Or. Călărași.

47. Slobozia Mare (Cahul);

48. Copăceni (Sângerei);

49. Cruzești (mun. Chișinău);

50. Ciuciuleni (Hâncești);

51. Tănătari (Căușeni);

52. Păulești (Călărași);

53. Sinești (Ungheni);

54. Peticeni (Călărași);

55. Lozova (Strășeni);

56. Recea (Strășeni);

57. Carahasani (Ștefan Vodă);

58. Ciocîlteni (Orhei);

59. Copceac (Ștefan Vodă);

60. Țânțăreni (Telenești);

61. Cucuruzeni (Orhei);

62. Mitoc (Orhei);

63. Brânzenii Noi (Telenești);

64. Secăreni (Hâncești);

65. Horodiște (Călărași);

66. Buda (Călărași);

67. Chircăiești (Căușeni)

68. Sireți (Strășeni);

69. Bolohan (Orhei);

70. Cuhnești (Glodeni);

71. Sîrma (Leova);

72. Vărzărești (Nisporeni)

73. Ișcalău (Fălești);

74. Marinici (Nisporeni);

75. Aluniș (Rîșcani);

76. Javgur (Cimișlia);

77. Pitușca (Călărași);

78. Văleni (Cahul);

79. Brînza (Cahul);

80. Colibași (Cahul);

81. Hirișeni (Telenești);

82. Vîlcineț (Călărași);

83. Sipoteni (Călărași);

84. Scorțeni (Telenești);

85. Tigheci (Leova);

86. Domulgeni, (Florești);

87. Măgdăcești, (Criuleni);

88. Dereneu, (Calarasi);

89. Morozeni, (Orhei);

90. Hârcești, (Ungheni);

91. Tocuz (Căușeni);

92. Palanca (Ștefan Vodă);

93. Săiți (Căușeni);

94. Mașcăuți (Criuleni);

95. Popeasca (Ștefan Vodă);

96. Bieşti (Orhei);

97. Bravicea (Călăraşi);

98. Sărata-Galbenă (Hînceşti);

99. Stolniceni (Hînceşti);

100. Carabetovca (Basarabeasca).

Comentarii

comentarii

About the author

Related

JOIN THE DISCUSSION

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close